Cum am precizat și cu alte ocazii, administrarea capitalului (en. "money-management"), controlul emoțiilor și strategia sunt componente indispensabile succesului în tranzacționarea pe bursă. În ceea ce privește money-management-ul, aparent atât traderii începători cât și cei cu o oarecare vechime, dar care nu au succes în mod constant, comit greșeli care pot fi cuprinse în următoarele patru categorii de care vom discuta în continuare.
Scopul principal: banii
Bunăstarea financiară este motivul pentru care (cei mai) mulți încep tranzacționarea. Dacă vei arunca o privire pe diferitele forumuri sau pe rețelele sociale, cu siguranță vei întâlni întrebări de genul "cu cât să intru ca să câștig mai bine?" sau "în cât timp îmi dublez contul?" ori "cine poate să-mi dea o strategie bună?" - adică una cu care se fac bani mulți și repede? Bursa este o "lume" în care regulile de zi cu zi, cele cu care ne-am obișnuit, cele cu care am fost sau ne-am învățat, nu sunt aplicabile. Pe bursă, când intri, o parte care-ți asigură succesul este să nu te aștepți la bani. Da, sună aparent stupid, dar pune-te în următoarea situație: îți pui la punct un plan conform căruia în fiecare lună (sau, mai rar, săptămână) trebuie să obții un profit egal cu suma N, sumă necesară pentru asigurarea datoriilor financiare, necesităților etc. Gândește-te la răspunsul pentru următoarea întrebare: "dacă se apropie sfârșitul perioadei (lunii, săptămânii) și ești încă departe de a-ți atinge scopul, ce te faci? Doar te aștepți la bani; ai nevoie de ei, dar nu a fost o lună bună. Ce faci? Cel mai probabil continui să te gândești la bani, la cum să-i obții și - deloc nepredictibil - concluzionezi că "metoda de urgență" este să devii agresiv pentru a "face banii" pe "ultima sută". Păi, s-ar putea chiar să rămâi în cont cu... doar o sută (poate răutăcios, dar trist și adevărat).
Ei bine, de aceea nu trebuie să gândești în bani! Te interesează pozițiile, deciziile, iar banii sunt "un deșeu" care rezultă din acest proces de gândire, "deșeu" reciclat - însă - în contul tău bancar. Deci, nu-ti propune un scop din a câștiga bani, ci din a știi că procedezi corect, din acesta din urmă rezultând în mod natural și banii.
Nu în ultimul rând, nu uita că piața este impredictibilă în sensul că degeaba există analiza tehnică dacă piața este zgomotoasă și deloc bună de tranzacționat. Practic vor fi perioade când piața este tranzacționabilă, dar și perioade când este bine să stai deoparte. Tocmai de aceea în perioadele în care "ai liber" este bine să "profiți" de el și să faci orice altceva în afară de tranzacționare. Or dacă există și astfel de perioade - arbitrare - ce rost are să le suprapui cu elemente matematic-planificate precum venitul necesar pe lună (sau săptămână)? Nu are sens și este în detrimentul psihicului tău, ba și a contului tău. Reține: pot fi luni cu mișcări proaste - în care să nu poți să intri sau când intri "nu faci mare lucru", pot fi luni în care treburile merg bine - apar semnale, majoritate se închid pe profit - și luni foarte bune - când "dai un buy (sau sell)" și "uiți de el", pentru că piața merge "tare" într-o direcție.
Măsurarea profitului în bani
Vei vedea că pe rețelele de socializare discuțiile se poartă în termeni de pips: "Am pus SL-ul de 70 pips!". La fel, si profitul lunar trebuie considerat tot în pips. De ce? Pentru că poți da cu aceeași strategie 10 ordine proaste, cu volum mic, care însumate să genereze -500 USD și un singur ordin cu un volum mare și care face un profit de 700 USD, ceea ce înseamnă că ai făcut 200 USD. Însă nu ai motive de bucuri deoarece strategia este proastă; deoarece dacă ai fi dat unul din ordinele proaste cu volum mare al ordinului câștigător, atunci nu ai mai fi avut motive de bucurie; practic, în puncte clar ești pe minus.
Deci, te interesează ca ordinele date cu același volum să genereze un număr pozitiv de puncte.
Capitalul mic
Conex oarecum cu primul punct al discuției, capitalul mic este o altă problemă deoarece neavând fonduri suficiente, oricât de bine ai tranzacționa, rezultatele - financiar vorbind - vor fi nesemnificative. Acest lucru duce la frustrări - mai exact la nemulțumirea că efortul investit în studiu și în dezvoltarea strategiei la fel precum timpul dedicat gândirii respectivelor poziții nu sunt răsplătite pe măsură, adică cu suficienți bani. Asta te va face să cauți o "soluție", singura fiind să mărești volumele. Aici apar următoarele probleme. În primul rând subconștientul începe să lucreze, deoarece știi că acum trebuie să fii mai atent(ă) - deci pui mai multă presiune pe tine -, iar în al doilea rând, oricâtă experiență ai avea - orice om greșește - poți avea parte de un ordin pe minus - poate a intervenit ceva neprevăzut, de ordin fundamental, care ți-a închis ordinul pe SL negativ; or dacă ordinul acesta pe minus este dat cu volum mare, rezultă că ai pierdut o parte mai mare din - oricum - puținul tău capital, ceea ce te va necăji și mai mult și pune presiune și mai mare pe psihicul tău la următorul ordin, deoarece va trebui să exerciți și mai multă "atenție". Este un ciclu vicios pe care ar fi bine să nu îl accesezi.
De aceea, mai bine strânge fonduri astfel încât să fii cât de cât mulțumit(ă) de depozitul inițial - și asta cu fonduri de care te poți dispensa: nu împrumuturi, nu bani luați din "bani pe mâncare", "banii de vacanță", "fondurile de rezervă" etc.
O variantă și mai simplă, este să începi cu ce fonduri ai și să mergi pe ideea - nu uita, fără să te intereseze profitul - că oricum cu timpul contul va crește și la un moment dat vei putea începe să și retragi din el.
Marcarea prea din timp a profitului
Există prostul obicei de a sta și privi piața, după ce ai executat un ordin. Vei vedea astfel cum prețul merge în favoarea ta - motive de bucurie - apoi mai corectează și o ia contra ta - motive de agonie - și tot așa. Dar, în momentele în care evoluează contra ta, vei închide ordinul sau vei muta SL-ul pe 0 mult prea devreme și - probabil știi ce urmează - rezultatul este unul cât se poate de prost.
Nu uita care a fost planul inițial; cum ai gândit ordinul la început! Ține-te de acel plan. Ai deschis ordinul? Foarte bine! Atunci închide platforma! Vei culege roadele mai târziu; piața se mișcă și fără tine. Nu uita, a fost acolo înainte ca tu să afli că există sau... înainte ca tu să exiști.